Chirurgie

Aveți un dinte deja compromis, care nu mai poate fi recuperat prin proceduri standard, sau un dinte care a rămas doar cu resturi de rădăcină, ori rădăcina dintelui este afectată și trebuie îndepărtată cât mai repede?

Dacă răspunsul la una dintre aceste întrebări este afirmativ, este foarte probabil să aveți nevoie de o intervenție chirurgicală oro-dentară. Dacă dintele doare sau prezintă infecție, aceste simptome trebuie tratate, iar apoi procedura chirurgicală poate să aibă loc.

Chirurgia orală este una dintre cele mai complexe ramuri ale medicinii dentare implicând modificări profunde la nivelul danturii, la nivelul oaselor faciale, a întregii cavități bucale, în general. Toate intervențiile chirurgicale se realizează sub anestezie locală, permițând efectuarea acestora fără durere.

Orice intervenție chirurgicală are efecte secundare precum edemul (umflarea obrazului, a buzei), durere, inflamația gingiei, tulburări de masticație și deglutiție. Foarte important pentru vindecarea plăgii postoperatorii este igiena orală. Vă recomandăm prezentarea la control regulat și folosirea mijloacelor obișnuite de igienă orală: periuța și pasta de dinți, apa de gură și ața dentară.

Mazilu Florentina